SE PRECONIZEAZA MODIFICARI IMPORTANTE IN LEGISLATIA CU PRIVIRE LA AVOCATURA!!!!!!!!!!

 

NOTĂ INFORMATIVĂ

la proiectul Legii pentru modificarea şi completarea unor acte legislative

 

Subliniind rolul fundamental pe care îl au avocaţii în asigurarea protecţiei drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi aspirînd spre crearea unui sistem echitabil de administrare a justiţiei, care să garanteze independenţa avocaţilor în exercitarea profesiei fără restricţii nejustificate şi fără a face obiectul unor influenţe, sugestii, presiuni, ameninţări sau imixtiuni, constatăm necesitatea revizuirii cadrului normativ, care reglementează organizarea şi funcţionarea instituţiei avocaturii.

Odată cu aprobarea în anul 2002 a Legii nr. 1260-XV cu privire la avocatură, Republica Moldova a păşit sigur pe calea edificării unui stat de drept şi conformării cu recomandările Consiliului Europei şi altor organisme internaţionale. Totuşi, luînd în consideraţie dinamismul modificărilor în societate şi tendinţele moderne de dezvoltare, cadrul legislativ al oricărui stat este supus influenţelor şi schimbărilor în vederea reglementării raporturilor care apar în societate. Acest lucru este caracteristic şi cadrului normativ existent în materie de organizarea a profesiei de avocat şi de prestare a serviciilor de asistenţă juridică calificată, care pe alocuri comportă neconcordanţe şi situaţii de confuzie. Chiar şi după implementarea unor recomandări ale experţilor Consiliului Europei din anii 2002, 2005, 2008 şi 2009, legislaţia necesită perfecţionare.

În scopul elaborării propunerilor de reformare a instituţiei avocaturii, Ministrul justiţiei a creat, prin Ordinul nr. 376 din 6 octombrie 2009 un grup de lucru din reprezentanţii Ministerului Justiţiei, Baroului Avocaţilor din Moldova, Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, Biroului asociat de avocaţi „Avocaţii publici” şi Programului Drept al Fundaţiei Soros-Moldova.

În lucrările sale, Grupul de lucru a fost asistat de Programul Comun al Consiliului Europei şi Comisiei Europene privind sporirea independenţei, transparenţei şi eficienţei justiţiei în Republica Moldova şi Misiunea Norvegiană de Experţi pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Moldova.

Urmare a analizei cadrului normativ relevant şi reieşind din dificultăţile practice, Grupul de lucru a identificat cîteva domenii problematice ce afectează instituţia avocaturii, unele din ele fiind vitale pentru exercitarea profesiei de avocat, precum: reprezentarea în instanţele judecătoreşti; actele de reprezentare; organizarea organelor de autoadministrare ale avocaţilor; calitatea serviciilor juridice; admiterea în profesie; statutul avocatului stagiar; instruirea avocatului; responsabilitatea avocaţilor faţă de clienţi şi asigurarea avocaţilor; garanţiile profesiei de avocat.

Proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte legislative urmăreşte consolidarea instituţiei avocaturii, prin revizuirea Legii nr.1260-XV cu privire la avocatură şi altor acte normative (Codul de procedură Civilă, Codul penal), întru schimbarea viziunii de ansamblu asupra rolului avocaturii şi organizarea profesiei de avocat.

La elaborarea propunerilor de modificare a legislaţiei s-a ţinut cont de Recomandarea Nr.(2000)21 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat care stabileşte principiile de exercitare a profesiei într-un stat de drept, precum şi de recomandările Consiliului Europei formulate în expertizele asupra Legii avocaturii. Concomitent, fiecare membru al Grupului de lucru a prezentat propunerile şi viziunile sale asupra problemelor invocate, care au fost discutate în cadrul şedinţelor de lucru.

 

1.          Definirea profesiei de avocat

În articolul 1 al Legii nr. 1260-XV din 19 iulie 2002 cu privire la avocatură se defineşte noţiunea de avocatură, criticată de experţii Consiliului Europei, întrucît aceasta face referinţă la o „instituţie de drept independentă a societăţii civile”, recomandînd formularea unei definiţii mai generale, dar comprehensivă, a noţiunii de avocat. În pct.1 al Art. I din proiectul Legii, este definită, conform Recomandării Nr.(2000)21 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei noţiunea de avocat, după cum urmează:

„Avocatul este persoana calificată şi abilitată în conformitate cu legislaţia să pledeze, să acţioneze în numele clienţilor săi, să practice dreptul, să apară în faţa unei instanţe judecătoreşti sau să consulte şi să reprezinte în materie juridică clienţii săi.”.

Avînd în vedere faptul că avocatul este liber profesionist, activitatea desfăşurată de acesta nu poate fi numită „avocatură”, dar reprezintă o profesie, fapt care ne determină să scoatem în evidenţă caracteristicile ce definesc această profesie nobilă, precum: este o profesie liberă, independentă, cu organizare şi funcţionare autonomă.

 

2.          Reprezentarea în instanţa judecătorească

Reprezentarea este o instituţie indispensabilă procesului civil, importanţa şi necesitatea căreia nu poate fi disputată. Cu toate acestea modalitatea practică de funcţionare a instituţiei reprezentării în procedura civilă a deviat de la raţiunea iniţială, generând în consecinţă formarea unui sistem bine organizat de quasi-avocatură, plasat în afara oricărui control din partea autorităţilor statului. Acest sistem acoperă la ora actuală majoritatea absolută a cauzelor civile. În aceste cauze asistenţa juridică este oferită în baza procurilor de reprezentare de către persoane, care nu au calitatea de avocat, despre calificarea şi gradul de responsabilitate a cărora nu se cunoaşte nimic. Oricum, aceste persoane sunt remunerate pentru serviciile care le acordă, în lipsa vreunei înregistrări sau licenţieri pentru asemenea gen de activitate. Această stare de lucruri a generat apariţia unor circuite financiare impunătoare plasate în afara evidenţelor fiscale, indirect favorizând lipsa de transparenţă şi corupţia în instanţele judecătoreşti.  

Prezentul proiect de Lege nu urmăreşte scopul de a lichida sau de a diminua utilizarea instituţiei reprezentării, ci de a determina utilizarea acesteia conform raţiunii date de legiuitor, descurajând în asemenea mod practica de acordare a asistenţei juridice în cauzele civile de către persoane, activitatea cărora nu este guvernată de standarde deontologice şi profesionale necesare pentru asemenea activităţi.

Potrivit legii Nr.1260-XV din 19 iulie 2002, avocatura este o instituţie menită să asigure pe bază profesională, acordarea de asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum şi al asigurării accesului la înfăptuirea justiţiei.

Dacă în materie penală legislaţia şi funcţionarea în practică a procesului de acordare asistenţei juridice întruneşte condiţiile cerute de lege şi standardelor europene, în materie civilă s-a instaurat o confuzie datorită reglementării inadecvate a instituţiei reprezentării. În majoritatea cazurilor civile, instituţia reprezentării este folosită de facto pentru desfăşurarea unor activităţi tipice de avocatură de către persoane care nu deţin autorizaţia necesară. Obţinerea dreptului de a acorda asistenţă juridică în procedurile judiciare, este condiţionată de o serie de condiţii, cum ar fi: licenţierea în drept, petrecerea stagiului profesional, susţinerea examenului de calificare pentru admiterea în profesie de avocat.

Spre deosebire de avocaţi, persoanele care participă în calitate de reprezentanţi în instanţele de judecată nu sunt obligaţi să întrunească careva condiţii, cu excepţia capacităţii de exerciţiu. Codul de Procedură Civilă nu instituie nici o exigenţă pentru reprezentant din punct de vedere a calificării profesionale, nu este necesar nici măcar ca reprezentantul în cauzele civile să aibă studii superioare, nici juridice. Această stare de fapt afectează grav calitatea actului de justiţie, or este apriori imposibil ca o persoană necalificată să poată acorda o asistenţă calitativă în materie civilă.

În acelaşi context, Rec (2000)21, sugerează statelor de a întreprinde toate măsurile necesare pentru a se garanta că instruirea juridica şi un înalt nivel al moralităţii să fie precondiţie pentru accesul la profesia de avocat şi pentru a se asigura instruirea continuă a avocaţilor. Deşi în fapt reprezentanţii în cauzele civile exercită atribuţii specifice avocatului, activitatea lor nu este guvernată de careva cerinţe etice sau profesionale. În consecinţă, este subminată obligaţia pozitivă a statului de a asigura calitatea în procesul de acordare a asistenţei juridice în procedurile judiciare. 

Pentru o justiţie funcţională este necesar ca procesul de acordare a asistenţei juridice în cauzele civile să fie guvernat de o serie de standarde etice şi deontologice. În acest sens, Legea cu privire la avocatură instituie o serie de mecanisme de control menite să asigure anumite standarde de etică profesională după cum urmează:

-    existenţa Comisiei pentru etică şi disciplină care examinează plângerile privind acţiunile avocaţilor şi cazurile de încălcare de către avocaţi a disciplinei şi a normelor de etică profesională;

-    Comisia pentru etică şi disciplină are dreptul de a intenta proceduri disciplinare în privinţa avocaţilor şi de a adopta hotărâri corespunzătoare în această procedură;

-    În baza deciziei Comisiei pentru etică şi disciplină pot fi aplicate sancţiuni avocaţilor, inclusiv şi retragerea Licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat;

Toate aceste garanţii nu se extind asupra reprezentanţilor în procesul civil care de facto exercită atribuţii de avocat. La ora actuală nu există nici o posibilitate legală de a impune respectarea normelor etice, deontologice şi disciplinare pentru persoane care nu deţin calitatea de avocat. Deoarece activitatea acestor persoane (care practică în fapt avocatura), nu este plasată în cadrul legal, este imposibil de a le sancţiona sau de a le impune să respecte anumite norme de conduită. 

Potrivit legislaţiei fiscale şi legii cu privire la avocatură, avocaţii au obligaţia de a achita următoarele impozite şi taxe: fondul social; asigurări medicale; impozit pe venit; cotizaţia de membru al organului profesional al avocaţilor.

Spre deosebire de avocaţi, persoanele care participă în procedurile civile în baza procurii, deşi prestează exact aceleaşi servicii, nu achita impozite, iar veniturile lor nu figurează în nici o evidenţă fiscală sau contabilă.

Potrivit estimărilor Baroului Avocaţilor, în majoritatea cauzelor civile, asistenţa juridică este oferită în baza procurii de reprezentare, de către persoane care de regulă nu deţin calitatea de avocat.

Această situaţie, pe de o parte submină veniturile la bugetul de stat, pe de altă parte, submină buna funcţionare a instituţiei avocaturii.

Justiţiabilii în mod normal nu fac distincţia avocat sau reprezentant în bază de procură, deoarece aceştia sunt admişi în procesul civil şi exercită aceleaşi funcţii de acordare a asistenţei juridice. Cu toate aceste, plângerile privind calitatea şi iresponsabilitatea reprezentanţilor sunt depuse la autorităţile care ţin de avocatură.

Lipsa unui cadru legislativ clar menţine această confuzie şi respectiv nu protejează justiţiabilii de situaţii în care le sunt oferite servicii de calitate proastă, fără a avea un remediu legal împotriva reprezentanţilor respectivi.

Prezentele modificări au scopul de a asigura accesul la justiţie, garantând calitatea serviciilor juridice prestate de avocaţi. În raport direct se propune completarea Legii cu privire la avocatură cu art. 7¹ întru obligarea organului suprem de autoadministrare ale avocaţilor să aprobe standardele profesionale şi mecanismul de asigurare a calităţii serviciilor de asistenţă juridică acordate de avocaţi.

 Aceste modificări nu exclud completamente împuternicirea reprezentanţilor, însă ele încurajează implicarea avocaţilor, întrucât aceştia sunt unicii ce pot acorda asistenţă juridică, alături de jurisconsulţii angajaţi ai persoanelor juridice.

Prin urmare, adoptarea modificărilor propuse va introduce transparenţă, claritate şi responsabilitate în procesul de reprezentare în cauzele civile pentru a întruni standardele europene pentru un proces echitabil.

Obiectivul trasat poate fi implementat doar prin operarea următoarelor modificări şi completări:

a)    art.7 din Legea cu privire la avocatură se propune a fi completat cu alin.(1¹) pentru a face distincţie între genurile de asistenţă juridică calificată care poate fi prestată de către avocaţi faţă de alţi consultanţi juridici, precum: reprezentarea interesele persoanelor fizice şi juridice în instanţele de judecată, participarea la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii civilmente responsabile şi al martorilor.

Concomitent, redacţia propusă instituie excepţii legale de la competenţa avocaţilor de reprezentare în instanţă. Excepţiile vizează dreptul avocatului stagiar, în virtutea prevederilor art. 14 alin.(3) din Legea cu privire la avocatură de a acorda asistenţă juridică în cadrul instanţelor de judecată. De asemenea, se păstrează instituţia reprezentării legale, care se produce în virtutea prevederilor legale cu condiţia existenţei unor fapte juridice şi reprezentării statutare, conform căreia în calitate de reprezentanţi în procesul civil apar conducătorii persoanelor juridice cu drept de a împuternici şi alţi angajaţi de a reprezenta interesele  persoanei juridice în instanţă.

Alături de aceşti subiecţi, acţiunea civilă poate fi înaintată şi susţinută în instanţă, conform art.72 din Codul de procedură civilă şi de către procuror, iar art. 73 stabileşte că în cazurile prevăzute de lege, autorităţile publice, organizaţiile, persoanele fizice pot adresa în judecată acţiune (cerere) în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unor alte persoane, la cererea acestora, sau în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale unui număr nelimitat de persoane. Pentru a exemplifica, în virtutea prevederilor art.28 alin.(1) lit.a) din Legea cu privire la avocaţii parlamentari nr.1349-XIII din 17 octombrie 1997, avocatul parlamentar este în drept să adreseze în instanţa de judecată o cerere în apărarea intereselor petiţionarului ale cărui drepturi şi libertăţi constituţionale au fost încălcate.

b)    se propune amendamente la art. 75, 76, 78, 80, 81, 96 şi 97 din Codul de procedură civilă al Republicii Moldova.

Modificările urmăresc următoarele scopuri:

-          în proces civil, persoanele fizice îşi vor apăra interesele personal sau prin avocat;

-          procesele persoanelor juridice se vor susţine în instanţa de judecată de către organele lor de administrare şi de către alţi angajaţi împuterniciţi ai persoanei juridice sau de avocaţi;

-          împuternicirile reprezentantului persoanei juridice, inclusiv cele speciale, vor fi formulate într-o procură, iar a avocatului în mandatul certificat de biroul de avocaţi;

-          cheltuielile de asistenţă juridică vor fi compensate părţii care a avut cîştig de cauză dacă a fost reprezentată în judecată de un avocat. Persoana juridică decade din dreptul de a a-şi restitui cheltuielile de asistenţă dacă va fi reprezentată de un angajat al său, deoarece acesta este remunerat în baza calităţii sale de salariat.

c)     completarea Codului penal al Republicii Moldova cu art. 180¹, în vederea evitării însuşirii ilicite de către unele persoane a calităţilor profesionale ale altora, prin aceasta prejudiciind interesele celor care beneficiază prin înşelăciune de serviciile prestate şi compromiţînd prestigiului profesiei simulate.

Componenţa de infracţiune a fost inclusă în Capitolul V - infracţiuni contra drepturilor politice, de muncă şi altor drepturi constituţionale ale cetăţenilor, deoarece, dacă să ne referim la accesul la justiţie, acesta reprezintă un drept garantat de Constituţie. Ţinînd cont de politica punitivă a statului s-a considerat oportun de a evita privarea de libertate în calitate de pedeapsă penală şi avînd în vedere că în urma exercitării unei profesii sau activităţi persoana obţine anumite beneficii materiale, echitatea socială va putea fi restabilită şi prin achitarea amenzii sau executarea muncii comunitare.

d)    avînd în vedere că începînd cu 1 ianuarie 2012 intra în vigoare prevederile cu privire la asistenţa juridică garantată de stat în cauzele civile, în dispoziţiile finale se propune ca reglementările cu privire la reprezentarea în instanţa de judecată de către avocaţi cu unele excepţii sa intre în vigoare la aceiaşi dată pentru a diminua impedimentele economico-financiare la realizarea accesului la justiţie şi a susţine persoanele care nu dispun de suficiente mijloace financiare pentru plata serviciilor juridice.

 

3.          Actele de reprezentare în instanţa de judecată

Un alt aspect al exercitării profesiei de avocat în care proiectul de modificare a intervenit esenţial îl constituie actele de reprezentare în instanţa de judecată.

În prezent mandatul, contractul şi procura se utilizează neuniform în practică, iar reglementarea juridică nu este suficient de clară. Practica actuală de solicitare a procurilor pentru anumite acţiuni / reprezentări este lipsită de temei clar juridic şi necesită reglementarea potrivită.

În primul rînd procura acordă reprezentantului doar o parte limitată din totalitatea împuternicirilor unui avocat. În al doilea rînd există riscul prestării unor servicii necalitative fără a exista vre-o răspundere pentru apărător/reprezentant.

Contractul de asistenţă juridică stabileşte relaţiile/raporturile dintre avocat şi clientul ce decurg din prestarea serviciilor juridice, care poate conţine clauze confidenţiale, fapt ce exclude prezentarea acestuia în instanţă. Respectiv, contractul de asistenţă juridică va constitui ca şi în prezent acordul de voinţă al părţilor de a fi legate de conţinutul acestuia.

Din acest motiv, actul valabil prin care avocatul îşi confirmă împuternicirile în instanţa de judecată este mandatul. Conform art. 52 alin.(2) din Legea cu privire la avocatură, mandatul se eliberează de către biroul de avocaţi. Existenţa birourilor individuale ne permite să deducem că avocatul de sine stătător îşi eliberează mandate de reprezentare în instanţa judecătorească, fără existenţa unor mecanisme de evidenţă a acestor acte. În consecinţă, se propune a oferi mandatului un statut special şi a-l recunoaşte drept document de strictă evidenţă cu însemne de protecţie, serie şi număr, precum şi înregistrat şi eliberat de către subdiviziunile teritoriale ale Biroului Naţional de Statistică şi distribuit Baroului de avocaţi. Conţinutul mandatului şi modul de utilizare va fi aprobat de către Guvern.

Obiectivul poate fi atins prin operarea modificărilor la art. 52 alin.(2) din Legea cu privire la avocatură. De asemenea, formularul tipizat al mandatului urmează a fi inclus în Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 294 din 17 martie 1998 cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr. 406-XII din 23 decembrie 1997.

 

4.     Admiterea în profesie

Calitatea serviciilor de asistenţă juridică este condiţionată şi de potenţialul persoanelor admise în profesie. Astfel, pentru a permite accesul la înfăptuirea stagiului a persoanelor cu un nivel ridicat de pregătire profesională, s-a inclus condiţia susţinerii unui examen pentru admitere la stagiu de avocat şi s-a extins durata stagiului profesional. Aceste exigenţe sporite sunt determinate de necesitatea admiterii în profesie a unor persoane care vor corespunde spiritului de înaltă responsabilitate pentru calitatea serviciilor juridice prestate şi vor avea şanse mai mari pentru a promova examenul de calificare. Cerinţele cu privire la asigurarea unui înalt grad de pregătire juridică şi de moralitate trebuie să fie obligatorii şi în contextul

Pentru a asigura claritate în reglementări se propune completarea Legii cu privire la avocatură cu un nou Capitol II¹ întitulat „Admiterea în profesie”. Capitolul numit va cuprinde etapele ce urmează a fi parcurse de către solicitanţii pentru a accede în profesia de avocat.

În articolul 16¹ se regăsesc reglementări cu privire la examenul de admitere la stagiu. Articolul 16² stabileşte durata de 2 ani de pregătire profesională, condiţiile în care se desfăşoară stagiul profesional, valabilitatea acestuia, situaţiile care servesc temei pentru suspendarea stagiului, precum şi condiţiile înaintate faţă de avocatul îndrumător.

Articolul 16³ stabileşte condiţia obligatorie pentru admitere în profesia de avocat – promovarea examenului de calificare. Urmează a se preciza că în conformitate cu propunerea de la art.8 alin.(3), persoanele care pîna la data primirii în profesia de avocat au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror timp de cel puţin 10 ani, precum şi cele care deţin titlul de doctor în drept sînt scutite de examenul de admitere la stagiu şi de efectuarea stagiului profesional, însă sunt obligate să susţină examenul de calificare. De asemenea, articolul menţionat, identifică situaţiile în care se permite susţinerea repetată a examenului de calificare, precum şi consecinţele nepromovării de trei ori a examenului de către avocatul stagiar, cu obligarea acestuia de a repeta etapele ce preced admiterea în profesie. În articolul 16⁴ sunt enumerate actele ce urmează a fi prezentate de candidat pentru examenul de admitere la stagiu şi la examenul de calificare. Novaţie reprezintă următoarele documente: declaraţia sub jurămînt, la care se anexează chestionarul de evaluare a bunei reputaţii; scrisoare de motivaţie (întocmită de către doctorii în drept, foşti judecători şi procurori; copia diplomei de doctor în drept (va fi prezentată de titularul acesteia).

Declaraţie pe proprie răspundere privind îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea cu privire la avocatură reprezintă un act ce atestă integritatea morală a celui care o semnează şi care doreşte să fie parte a profesiei nobile de avocat. Declaraţia necorespunzătoare adevărului, făcută în vederea producerii unor consecinţe juridice, inclusiv pentru sine se pedepseşte potrivit legii penale (art. 352¹ din Codul penal).

Scrisoarea de motivaţie este actul ce va permite Comisiei pentru licenţierea profesiei de avocat să aprecieze intenţia şi motivele pentru care judecătorii şi procurorii cu o vechime de 10 ani în aceste funcţii doresc să abandoneze sistemul în favoarea profesiei de avocat, precum şi perspectivele pe care le urmăresc cei din urmă. Actul în sine nu va influenţa asupra admiterii candidaţilor în profesie, întrucît condiţia obligatorie este susţinerea examenului de calificare.

Din lista actelor ce urmează a fi prezentate de solicitanţi pentru a fi admişi în profesie, a fost exclus „certificatul medical”, considerat de membrii Grupului de lucru inutil, dar şi discriminator dacă se ia în calcul Principiul II din Recomandarea Nr.(2000)21 a Comitetului de Miniştri al CoE privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat, care face referinţă la faptul că admiterea în profesie nu trebuie să fie refuzată unei persoane pe motive cum ar fi cele legate de sex sau orientare sexuală, rasă, culoare, religie, opinii politice sau de altă natură, origine etnică ori socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, handicap din naştere sau fizic.

Iar condiţia de a avea capacitate deplină de exerciţiu pentru a exercita profesia de avocat stabilită în art. 8 alin.(2) al Legii confirmă inutilitatea acestui document.

De asemenea, contractul de efectuare a stagiului profesional, a fost substituit în listă cu avizul avocatului care acceptă a fi îndrumător, din considerentul că pentru a fi primit la examenul de admitere la stagiu va fi necesară doar confirmarea existenţei unei înţelegeri prealabile cu avocatul, care va asigura stagiu, iar după promovarea examenului se va încheia contractul de efectuare a stagiului, care a rămas o condiţie înserată în art.14 alin.(1) al legii.

Unificarea articolelor ce ţin de admiterea în profesia de avocat într-un singur capitol a solicitat excluderea art. 10, 18 şi 19 din Legea cu privire la avocatură.

 

5.     Statutul avocatului stagiar

Avocatul stagiar, care de fapt reprezintă un avocat în perspectivă, trebuie să întrunească toate cerinţele acestei profesii. În prezent, Legea nu reglementează suficient statutul avocatului stagiar.

Prin completările operate la art.14 al Legii cu privire la avocatură se propune asimilarea avocatului stagiar statutului avocatului, inclusiv din punct de vedere fiscal. Astfel, avocatului stagiar i se va permite să acorde, contra plată, asistenţă juridică clientului în cadrul judecătoriilor, curţilor de apel şi autorităţilor publice. Pentru calitatea asistenţei juridice acordată, avocatul stagiar va purta răspundere personală. Pentru acţiunile prin care se încalcă prevederile Legii cu privire la avocatură, Codul deontologic al avocatului şi normelor altor acte normative ce reglementează activitatea avocaturii, avocatul stagiar va răspunde disciplinar în ordinea prevăzută în capitolul VIII al legii, care reglementează răspunderea disciplinară a avocaţilor.

Împuternicirile avocatului stagiar, ca şi a avocatului vor fi confirmate prin mandatul certificat de biroul de avocaţi, iar raporturile juridice între avocatul stagiar şi client vor lua naştere în baza contractului de asistenţă juridică încheiat în modul prevăzut la art.52 alin.(1) din lege, validat de avocatul înrumător şi înregistrat în registrul contractelor de asistenţă juridică, conform prevederilor art.26 alin.(7) din Lege.

Alături de obligaţiile de incompatibilitate, de respectare a normelor deontologice şi profesionale, stagiarul va fi obligat să achite taxa pentru efectuarea stagiului profesional, din contul cărei va beneficia de instruire iniţială în volum de 80 ore minim în decursul stagiului profesional.

 

6.     Instruirea continuă a avocaţilor

Principiul II din Recomandarea Nr.(2000)21 a Comitetului de Miniştri al CoE privind libertatea de exercitare a profesiei de avocat, recomandă statelor membre să ia toate măsurile necesare pentru a asigura formarea continuă a avocaţilor. Pregătirea juridică, inclusiv programele de formare continuă, trebuie să urmărească să consolideze abilităţile juridice, să crească gradul de conştientizare faţă de etica juridică şi respectarea drepturilor omului, să instruiască avocaţii în respectarea, protejarea şi promovarea drepturilor şi intereselor clienţilor şi să contribuie la buna administrare a justiţiei.

În prezent nu există un mecanism legal care ar impune obligaţia de instruire continuă avocaţilor, lipsind şi o modalitate efectivă de apreciere a cunoştinţelor avocaţilor, gradului de competenţă şi eficienţă a activităţii desfăşurate de aceştia. Pe de altă parte lipsesc şi posibilităţi de ordin financiar şi al resurselor umane de a organiza cursuri de instruire.

Din considerentele menţionate, proiectul propune completarea articolului 46 cu o nouă obligaţie a avocatului – de a urma cursuri de formare profesională. Volumul cursurilor de instruire nu poate fi mai mic decît 40 de ore în decursul unui an. De asemenea, avocatul anual va prezenta Consiliului Uniunii Barourilor de Avocaţi un raport al instruirii. Consiliul Uniunii va aproba planul de instruire şi va acredita instituţiile care vor organiza instruirea continuă a avocaţilor.

Avînd în vedere că organizarea instruirii solicită surse financiare, costul cursurilor de instruire va fi acoperit din contul cotizaţiei de membru pe care o achită anual avocaţii, precum şi alte surse adiţionale ale Uniunii Barourilor de Avocaţi.

 

7.     Organele de autoadministrare ale avocaţilor

Organele de autoadministrare ale avocaţilor, formează organul profesional al apărătorilor drepturilor omului, creat în baza principiilor de autogestionare şi investit cu atribuţii, care au ca finalitate organizarea activităţii avocaţilor, promovarea intereselor profesionale ale acestora, asigurarea independenţei şi libertăţii lor în relaţiile cu clienţii, asigurării respectării standardelor etice şi profesionale unificate şi în caz de necesitate sancţionarea actelor de samavolnicie, contrare demnităţii profesiei de avocat şi bunelor moravuri.

În prezent, se atestă o activitate ineficientă a organelor de autoadministrare ale avocaţilor cauzată, inclusiv de: concentrarea centralizată a factorilor de decizie  şi lipsa interesului şi motivaţiei avocaţilor de a participa la lucrările organului profesional.

Avînd în vedere că o profesie este de neconcepută în afara unei structuri puternice din punct de vedere organizatoric, proiectul propune modificarea Capitolul VI din Legea cu privire la avocatură, în vederea consolidării organului profesional al avocaţilor şi creării unui sistem bi-nivelar de organe ale administrării avocaturii, fapt ce va spori implicarea cît mai activă a avocaţilor la soluţionarea problemelor comune, ce vizează profesia.

Astfel, organele de autoadministrare ale avocaţilor vor fi constituite la nivel central din Uniunea Barourilor de Avocaţi, iar teritorial din cinci Barouri, care vor activa în circumscripţia Curţilor de Apel (Chişinău, Bălţi, Bender, Cahul şi  Comrat).

În schema de mai jos este redată structura internă a Uniunii Barourilor de Avocaţi, competenţa fiecărui organ în parte, fiind reflectată în articolele 32-38 din proiectul de modificare al Legii cu privire la avocatură.

Uniunea Barourilor de Avocaţi, ca şi actualul Barou va fi persoană juridică, cu patrimoniu şi buget propriu.

Bugetul Uniunii Barourilor de Avocaţi se va forma din mijloacele financiare care se vărsau şi în prezent: contribuţiile avocaţilor, taxele pentru examenele de calificare, suplimentate de taxele pentru examenele de admitere la stagiu, taxele pentru înscriere la stagiu, amenzile achitate de avocaţi în calitate de sancţiuni disciplinare şi alte plăţi neinterzise de lege.

Alături de Comisia de cenzori, modul de gestionare a mijloacelor acumulate în bugetul Uniunii Barourilor de Avocaţi va fi verificat o dată la 4 ani  de un audit independent.

Novaţie pentru sistemul organelor ce administrează profesia de avocat reprezintă funcţia de Director executiv, instituită în scopul organizării activităţii organelor Uniunii Barourilor de Avocaţi şi responsabil pentru gestiunea economico-financiară a Uniunii. Astfel, ordonatorul de credite nu va mai fi Preşedintele organului de autoadministrare suprem, această funcţie fiind preluată de Directorul executiv.

Împuternicirile acordate Directorului executiv solicită implicare exclusivă, fapt ce va exclude posibilitatea acestuia de a cumula alte funcţii incompatibile domeniilor încredinţate, cu excepţia celor ştiinţifice şi didactice.

 

	UNIUNEA BAROURILOR DE AVOCAŢI UBA
CONGRESUL			CONSILIUL UBA		PREŞEDINTELE UBA		DIRECTORUL EXECUTIV
Componenţa: - membrii Consiliului Uniunii Barourilor de Avocaţi; - delegaţi ai fiecărui barou, potrivit normei de reprezentare.			Componenţa: - decanii Barourilor; - reprezentanţii Barourilor aleşi potrivit normei de reprezentare		Cerinţe: avocat cu o vechime de cel puţin 5 ani în profesie		Cerinţe: - studii economice sau juridice superioare; - vechime în activitate de cel puţin 5 ani
Convocări: Ordinar – anual de Consiliul UBA   înştiinţarea cu cel puţin o lună înainte   Extraordinar  - la cererea a cel puţin 1/3 din barouri			Convocări: Ordinar– trimestrial de Preşedintele UBA   înştiinţarea cu cel puţin 15 zile înainte     Extraordinar: - la cererea a cel puţin 1/3 din membrii Consiliului UBA; - în situaţii excepţionale		Competenţa: - onorifice; - este de drept Preşedintele Consiliului Uniunii Barourilor de Avocaţi.		Competenţa: Asigură activitatea organizatorico-administrativă şi economico-financiară a UBA
Cvorumul: 2/3 din membri     Hotărăşte: cu votul majorităţii membrilor prezenţi			Cvorumul: 2/3 din membri     Hotărăşte: cu votul majorităţii membrilor prezenţi		Mandatul: 4 ani		Mandatul: 5 ani

 

Deciziile cu privire la admiterea în profesia de avocat şi excluderea din profesie, inclusiv cu privire la răspunderea disciplinară a avocaţilor vor ţine exclusiv de competenţa Uniunii Barourilor de Avocaţi.

În acest context, doar în cadrul Uniunii Barourilor de Avocaţi se constituie şi funcţionează Comisia de licenţiere a profesiei de avocat şi Comisia pentru etică şi disciplină.

 

	COMISIILE UNIUNII BAROURILOR DE AVOCAŢI
Comisia de licenţiere a profesiei de avocat			Comisia pentru etică şi disciplină		Comisia centrală de cenzori
Componenţa: 11 membri, aleşi în bază de concurs pe un termen de 4 ani din avocaţi cu o vechime de cel puţin 5 ani în profesie şi profesori titulari.			Componenţa: 11 avocaţi, dintre care şase sunt aleşi de Congres, iar cinci sînt delegaţi de Barouri.		Componenţa: 5 avocaţi, desemnaţi de fiecare Barou

 

Pentru a facilita contactul avocaţilor din teritoriu cu organul suprem de autoadministrare, precum şi în vederea implicării unui număr cît mai mare de avocaţi la luarea deciziilor ce interesează avocaţii dintr-o anumită circumscripţie, dar care se poate reflecta şi asupra întregii profesii, se propune următoarea structură a organelor teritoriale de autoadministrare ale avocaţilor.

 

	ORGANELE TERITORIALE de autoadministrare ale avocaţilor
BAROUL			CONSILIUL BAROULUI		DECANUL		COMISIA de Cenzori
Componenţa: toţi avocaţii din circumscripţia unei Curţi de Apel: 1. Baroul Chişinău; 2. Baroul Bălţi; 3. Baroul Bender; 4. Baroul Cahul; 5. Baroul Comrat.			Componenţa: cel mult 10 membri, aleşi pe 4 ani. Decanul se include în acest număr.		Cerinţe: Avocat, membru al Baroului		Numărul membrilor, mandatul, competenţele se lasă la latitudinea fiecărui Barou
Convocări: Ordinar – anual, în primul trimestru, la convocarea Consiliului Baroului.   Extraordinar: - de Consiliul Baroului; - de Comisia de cenzori; - la cererea a cel puţin 1/3 din membrii Baroului			Convocări: ori de cîte ori este necesar, dar cel puţin o dată în trimestru		Competenţa: - reprezintă Baroul; - este ordonator de credite; - de drept asigură conducerea Consiliului Baroului
Cvorumul: prezenţa majorităţii membrilor Baroului   Hotărăşte: cu votul majorităţii membrilor prezenţi			Hotărăşte: cu votul majoritarii membrilor aleşi		Mandatul: 4 ani, reales o singură dată

8.     Responsabilitatea avocaţilor faţă de clienţi

Exercitarea profesiei de avocat este condiţionată de respectarea standardelor deontologice în procesul acordării asistenţei juridice. În cazurile de eludare a acestora, sistemul disciplinar oferă altor participanţi la proces şi clienţilor avocatului un mecanism de reacţionare cînd acesta nu îşi face datoria în modul cuvenit.

Alături de formele clasice de sancţionare disciplinară a avocaţilor (avertizare, mustrare, suspendarea activităţii, excluderea din profesie) unele state stabilesc, în legile sale cu privire la funcţionarea profesiei de avocat, sancţiuni disciplinare cu caracter pecuniar. Este relevantă legislaţia şi practica în acest sens a  Suediei, Ungariei, Franţei (art.63), Bosniei şi Herţegovinei (Cap.VII), Australiei (art.413), Croaţiei (art.72), Elveţiei (art.17), Germaniei (art.57), Estoniei, României (Cap.VI).

 În proiect se propune completarea art.49 din Lege cu o literă nouă (li.b¹)) în vederea stabilirii amenzii în calitate de sancţiune disciplinară cu caracter pecuniar. Evident, cuantumul amenzii este diferit în raport cu sistemul salarial şi nivelul de trai a fiecărui stat. În proiect se propune limita minimă de o mie de lei şi cea maximă de trei mii de lei pentru care pot fi amendaţi avocaţii.

Pentru a asigura executarea Deciziei Comisiei pentru etică şi disciplină privind aplicarea sancţiunii disciplinare sub formă de amenda, se propune completarea art.12 al legii cu un nou temei de suspendare a activităţii avocatului – neachitarea amenzii, în termenul scadent indicat la art.49 alin.(1) lit.b¹). Astfel, pentru a evita încetarea activităţii pe o perioadă determinată, avocatul va fi obligat să achite amenda în termen de 30 zile din data emiterii deciziei de sancţionare.

Deseori însă satisfacţia morală privind sancţionarea disciplinară a avocatului, nu poate fi echivalentă reparaţiei materiale în cazul în care avocatul intenţionat sau din neglijenţă a executat acţiuni sau în rezultatul inacţiunilor acestuia, clientul a suferit prejudicii, inclusiv materiale. Nu poate fi omisă nici regula, conform căreia activitatea avocatului este una de diligenţă şi nu de rezultat şi angajamentele asumate prin contract nu pot fi apreciate ca obligaţiuni de a rezolva litigiul în favoarea clientului, ţinînd cont că actul justiţiei se înfăptuieşte de mai mulţi subiecţi. 

Ţinînd cont de cele menţionate, se recomandă stabilirea expresă a responsabilităţii avocaţilor pentru asistenţă juridică vădit necalitativă. În acest context, se propune completarea Legii cu privire la avocatură cu un nou articol 52¹, pentru a institui o obligaţie legală a avocatului de a încheia un contract de asigurare de răspundere civilă. Avocatul va fi asigurat pentru repararea prejudiciului material cauzat în procesul exercitării profesiei. Pentru a evita detaliile şi imixtiunea în organizarea profesiei de avocat, se lasă la latitudinea organului profesional al avocaţilor (Consiliul Uniunii Barourilor de Avocaţi) de a determina suma minimă asigurată pentru un an de activitate.

Urmează a se preciza că încheierea contractului de asigurare de răspundere civilă va constitui o condiţie pentru exercitarea profesiei de avocat şi un temei de suspendare a activităţii acestuia. Pentru atingerea obiectivului enunţat a fost necesară, de asemenea, operarea modificărilor la art. 11 şi 12 din Legea cu privire la avocatură.

Menţionăm, de asemenea că asigurarea avocatului de răspundere civilă este o condiţie pentru exercitarea profesiei de avocat şi în Estonia, Lituania, Ungaria, Suedia, Franţa, Bosnia şi Herţegovina, Elveţia, Croaţia, Germania, Lituania, Estonia.

9.     Garanţiile profesiei de avocat

În conformitate cu prevederile art. 44 alin.(1) din Legea cu privire la avocatură, imixtiunea în exercitarea profesiei de avocat este interzisă. În acest context, conform recomandărilor Comitetului de Miniştri a Consiliului Europei, statul trebuie să asigure respectarea şi protejarea libertăţii în exercitarea profesiei de avocat, fără discriminare şi fără intervenţii nejustificate din partea autorităţilor sale sau a publicului.

Percheziţionarea domiciliului sau a spaţiului în care avocatul acordă asistenţă juridică, a transportului utilizat de acesta, ridicarea obiectelor şi documentelor ce aparţin avocatului, controlul şi ridicarea corespondenţei poştale şi telegrafice, interceptarea convorbirilor telefonice şi de alt gen nu pot fi făcute decît prin hotărîre a instanţei de judecată. Respectiv, din alin.(2) al articolului menţionat supra, a fost exclusă competenţa Procurorului General şi a adjuncţilor lui în materia de percheziţionare a avocaţilor, de ridicare a corespondenţei poştale şi telegrafice ale acestora şi interceptarea convorbirilor lor telefonice. Efectuarea acestor acţiuni poate fi dispusă de judecătorul de instrucţie care, conform art.41 din Codul de procedură penală al Republicii Moldova, asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale.

Un alt aspect al garantării independenţei este reflectat în alineatul (7) al aceluiaşi articol din Legea cu privire la avocatură, conform căruia, instanţa de judecată trebuie să asigure avocatul cu spaţii pentru exercitarea atribuţiilor profesionale în cauzele în care el s-a angajat în instanţa respectivă. Această garanţie se propune de a fi extinsă, prin modificarea alin.(7), instituind obligaţii şi pentru organele de urmărire penală de a asigura avocatului spaţiu pentru exercitarea atribuţiilor profesionale în incinta instituţiilor respective.

 

10.            Alte aspecte ale profesiei de avocat

În prezent, activitatea avocatului este reglementară în diverse Regulamente aprobate de Barou. Pentru a le codifica, se propune ca toate aspectele profesie de avocat, începînd cu admiterea, organizarea activităţii, răspunderea disciplinară şi încetarea activităţii de avocat să se conţină în statutul profesiei. Conform pct. 5 din Dispoziţiile finale şi tranzitorii propuse la proiect, Consiliul Uniunii Barourilor de Avocaţi, în termen de cel mult 6 luni de la data intrării in vigoare a amendamentelor, va elabora şi aproba statutul profesiei de avocat, care va fi publicat in Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

În raport cu specificul activităţilor realizate de avocaţi (reprezentarea în faţa corpului judecătoresc) se impune şi o ţinută vestimentară corespunzătoare statutului. Prin prisma amendamentelor la art. 53 din lege, avocaţii vor fi obligaţi să poarte robă în faţa instanţelor judecătoreşti. Perioada de tranziţie necesară pentru crearea condiţiilor corespunzătoare se extinde, conform pct.1 lit.b) din Dispoziţii finale şi tranzitorii pînă la 1 ianuarie 2011.