Legislaţie

LEGE Nr. 1260 din 19.07.2002 cu privire la avocatura

02.07.2009 20:08

  LEGE Nr. 1260 din  19.07.2002  cu privire la avocatura

Parlamentul adoptă prezenta lege organică.

Capitolul  I

DISPOZIŢII GENERALE

    Articolul 1. Noţiunea de avocatură

    (1) Avocatura este o instituţie de drept independentă a societăţii civile, menită să asigure, pe bază profesională, acordarea de asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor lor legitime, precum şi al asigurării accesului la înfăptuirea justiţiei.

    (2) Avocatura ca instituţie de drept reprezintă totalitatea juriştilor care exercită profesia de avocat în bază de licenţă eliberată conform legii.

    3) Avocatul este liber profesionist, consultant independent şi reprezentant în toate chestiunile juridice. Activitatea avocatului nu este activitate de întreprinzător.

    [Art.1 al.(3) în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 2. Reglementarea activităţii de avocat

    Reglementarea activităţii de avocat constă în:              

    a) stabilirea condiţiilor de bază şi a modului de acordare a asistenţei juridice profesionale persoanelor fizice şi juridice în Republica Moldova;

    b) determinarea formelor de organizare a activităţii de avocat;

    c) stabilirea genurilor de asistenţă juridică;

    d) stabilirea garanţiilor pentru activitatea de acordare a asistenţei juridice profesionale;

    e) stabilirea modului de admitere în profesia de avocat.

    [Art.2 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 3. Principiile avocaturii

    Avocatura se bazează pe următoarele principii:

    a) asigurarea dreptului la apărare garantat de Constituţie;

    b) libertate şi independenţă în activitatea de avocat;

    c) democratism şi colegialitate în raporturile dintre avocaţi;

    d) apartenenţă benevolă la asociaţiile profesionale de avocaţi;

    e) asigurarea legalităţii şi umanismului.

    Articolul 4. Cadrul juridic al activităţii de avocat şi al avocaturii

    Cadrul juridic al activităţii de avocat şi al avocaturii se constituie din Constituţia Republicii Moldova, prezenta lege, alte legi care reglementează activitatea menţionată, precum şi din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.

    Articolul 5. Dreptul la asistenţă juridică calificată

    (1) Orice persoană are dreptul să consulte în chestiunile juridice un avocat şi să fie reprezentată de acesta în raporturile cu toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv cu statul şi cu organele acestuia, în instanţele de judecată şi în judecătoriile arbitrale.

    (2) Statul asigură accesul la asistenţa juridică calificată tuturor persoanelor în condiţiile prezentei legi.

    (3) Persoanele fizice şi juridice sînt în drept să beneficieze, în modul stabilit, de asistenţa juridică a oricărui avocat  în bază de acord al părţilor.

    (4) În cazurile prevăzute de lege, plata pentru asistenţa juridică calificată se achită de la bugetul de stat.

    (5) Pornind de la starea materială a persoanei, avocatul îi poate acorda acesteia asistenţă juridică în mod gratuit.

    (6) Avocaţii din Republica Moldova sînt în drept să îndeplinească unele delegaţii sau să exercite profesia de avocat în alte state, dacă aceasta este prevăzut de legislaţia statului respectiv.

    (7) Asistenţa juridică calificată pe teritoriul Republicii Moldova poate fi acordată de avocaţi din alte state în cazul în care tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte prevăd acest lucru, care sînt asistaţi de un avocat din Republica Moldova.

    [Art.5 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]
    [Art.5 al.(6) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]

   Articolul 6. Acordarea asistenţei juridice garantate de
                      stat
    Condiţiile, volumul şi modul de acordare de către avocaţi a asistenţei juridice garantate de stat se stabilesc prin Legea cu privire la asistenţa juridică garantată de stat.

   [Art.6 în redacţia LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]

    Articolul 7. Genurile de asistenţă juridică calificată

    (1) Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice următoarele genuri de asistenţă juridică calificată:

    a) oferă consultaţii şi explicaţii, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezintă informaţii verbale şi în scris referitoare la legislaţie;

    b) întocmesc documente cu caracter juridic;

    c) reprezintă interesele lor în instanţele de judecată, în autorităţile administraţiei publice;

    d) reprezintă interesele lor în materie juridică în relaţiile cu alte persoane fizice şi juridice;

   e) participă la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii civilmente responsabile şi al martorilor.

    [Art.7 al.(1) lit.e) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]

    (2) Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice şi alte genuri de asistenţă juridică, neinterzise de lege, atît în cazul unor delegaţii unice, cît şi în cazul delegaţiilor pe termen lung.

    [Art.7 al.3-5 excluse prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

Capitolul II

AVOCAŢII

    Articolul 8. Avocatul

    (1)  Avocatul este persoana care a obţinut licenţă conform legii şi care dispune de dreptul de a participa la urmărirea penală şi la dezbateri judiciare, de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor săi şi/sau de a-şi reprezenta şi consulta clienţii în domeniul dreptului.

    [Art.8 al.(1) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]

    (2) Avocat poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, cu capacitate deplină de exerciţiu, licenţiat în drept, care se bucură de o reputaţie ireproşabilă, a efectuat stagiul profesional şi a susţinut examenul de calificare.

    (3) Sînt scutite de efectuarea stagiului  profesional şi de examenul de calificare persoanele care au cel puţin 10 ani vechime în muncă în funcţia de judecător sau procuror dacă, în termen de 6 luni după demisia din funcţiile respective, au solicitat eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat. De aceleaşi drepturi şi în aceleaşi condiţii beneficiază şi persoanele care, după demisia din funcţia de judecător şi procuror, au continuat să activeze în domeniul dreptului.

    (4) Persoana care a depus cerere de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat nu se consideră persoană cu reputaţie ireproşabilă şi cererea ei nu se admite în cazul în care:

    a) a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave, deosebit de grave, excepţional de grave săvîrşite cu intenţie, chiar dacă au fost stinse antecedentele penale;

    [Art.8 al.(3) lit.a) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]

    b) nu au fost stinse antecedentele penale pentru comiterea altor infracţiuni;

    c) anterior a fost exclusă din avocatură sau i s-a retras licenţa pentru acordarea asistenţei juridice din motive compromiţătoare;

    d) a fost concediată din cadrul organelor de drept din motive compromiţătoare sau a fost eliberată, din aceleaşi motive, din funcţia de judecător, notar, consultant juridic sau funcţionar public;

    e) comportamentul sau activitatea ei este incompatibilă cu normele Codului deontologic al avocatului;

    f) prin hotărîrea instanţei judecătoreşti, s-a stabilit un abuz prin care ea a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

    (5) Prevederile alin.(4) se aplică şi avocaţilor stagiari.

    (6) Avocatul dispune de ştampilă personală pe care este imprimat numele, prenumele şi numărul de înregistrare al licenţei.

    [Art.8 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 9. Activităţi incompatibile cu profesia de avocat

   (1) Profesia de avocat este incompatibilă cu:

   a) oricare funcţie retribuită, cu excepţia funcţiilor legate de activitatea ştiinţifică şi didactică, precum şi de activitatea în calitate de arbitru al judecăţii arbitrale (arbitrajului);

    b) activitatea de întreprinzător;

    c) activitatea de notar.
    (2) Nu se admite acordarea de către avocat a asistenţei juridice de reprezentare a intereselor în instanţele de judecată în alt temei decît în baza contractului de asistenţă juridică înregistrat la biroul de avocaţi. Excepţie fac cazurile  de reprezentare a intereselor soţului/soţiei şi ale rudelor pînă la gradul al patrulea inclusiv.
    [Art.9 modificat prin LP7-XVI din 14.02.08, MO55-56/18.03.08 art.180]

    Articolul 10. Stagiul profesional

   (1) Stagiul profesional durează un an. Consiliul Baroului poate reduce acest termen, în conformitate cu criteriile stabilite în Regulamentul privind condiţiile stagiului profesional, la cererea avocatului stagiar şi la demersul avocatului care asigură efectuarea stagiului, depuse după expirarea a 3 luni de stagiere.

    (2) Regulamentul privind condiţiile de efectuare a stagiului profesional este aprobat de Congres, la propunerea Consiliului Baroului.

    (3) Stagiul profesional se desfăşoară în baza contractului încheiat între avocatul stagiar şi avocatul care asigură efectuarea stagiului, înregistrat la Consiliul Baroului.

    [Art.10 al.1-3 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    (4) Avocatul care asigură efectuarea stagiului profesional trebuie să aibă o vechime în profesia de avocat de cel puţin 5 ani.

    (5) Avocatul poate avea concomitent cel mult 2 avocaţi stagiari.

    Articolul 11. Dreptul de a desfăşura activitatea de avocat

    (1) Pentru desfăşurarea activităţii de avocat, solicitantul adresează o cerere scrisă  ministrului justiţiei privind eliberarea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat.

    (2) După primirea licenţei, avocatul este în drept să desfăşoare activitatea de avocat doar după:

    a) depunerea jurămîntului;

    b) înregistrarea biroului de avocaţi în condiţiile art.29.

    [Art.11 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 12. Suspendarea activităţii de avocat

    (1) Activitatea de avocat se suspendă de drept:

    a) la cererea scrisă a avocatului, în cazul existenţei unor motive întemeiate;

    b) în caz de incompatibilitate, pe durata existenţei acestei stări;

    c) pe perioada interdicţiei de a activa, dispuse prin hotărîre judecătorească sau disciplinară;

    d) în cazul neefectuării de către avocat a defalcărilor în bugetul Baroului la expirarea a 6 luni de la termenul scadent,  pînă la achitarea integrală a restanţei.

    (2) Licenţa şi legitimaţia avocatului a cărui activitate este suspendată se transmit, în termen de 10 zile, Consiliului Baroului, unde se păstrează pe parcursul perioadei de suspendare a activităţii de avocat.

    (3) Consiliul Baroului este obligat, în termen de 10 zile de la data suspendării activităţii de avocat, să consemneze acest fapt în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat şi să publice această informaţie în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    [Art.12 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 13. Încetarea activităţii de avocat

    (1) Activitatea de avocat încetează:

    a) prin renunţare în scris la exerciţiul profesiei;

    b) în cazul retragerii licenţei;

    c) în caz de deces;

    d) în cazul în care avocatul a fost condamnat definitiv pentru o faptă prevăzută de legea penală şi incompatibilă cu normele deontologice ale activităţii de avocat.

    (2) Avocatul a cărui activitate a încetat este obligat să restituie Consiliului Baroului, în termen de 10 zile, licenţa şi legitimaţia de avocat.

    (3) Consiliul Baroului este obligat, în termen de 10 zile de la data încetării activităţii de avocat, să consemneze acest fapt în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat şi să publice această informaţie în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

    [Art.13 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 14. Avocatul stagiar

    (1) Avocat stagiar poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, licenţiat în drept, care are capacitate deplină de exerciţiu şi o reputaţie ireproşabilă şi care a încheiat cu unul dintre avocaţi contract de efectuare a stagiului profesional.

   (2) Avocatul stagiar activează sub îndrumarea avocatului care asigură efectuarea stagiului profesional, acesta fiind în drept să corecteze poziţia avocatului stagiar în procesul reprezentării intereselor clientului.

    (3) Avocatului stagiar i se permite să acorde asistenţă juridică clientului în cadrul judecătoriilor municipale şi de sector în cauzele civile şi administrative, în judecătoriile economice de circumscripţie şi în cadrul autorităţilor publice.

    (4) Avocatul stagiar este obligat să păstreze secretul profesional.

    Articolul 15. Specialiştii

   (1) Pentru îndeplinirea unor activităţi auxiliare în procesul de acordare a asistenţei juridice, biroul de avocaţi poate angaja specialişti din diferite domenii, conform specificului acestor activităţi.

    (2) Angajarea în calitate de specialist este imposibilă în cazul existenţei unuia din temeiurile specificate la art.8 alin.(4) şi la art.9.

    [Art.15 al.2 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    (3) Specialistul nu dispune de drepturile avocatului şi nu poate fi admis la îndeplinirea de sine stătător a însărcinărilor de acordare a asistenţei juridice.

    (4) Specialistul angajat de biroul de avocaţi este obligat să păstreze secretul profesional.

    (5) Condiţiile de activitate şi modul de remunerare a specialistului se stabilesc în baza contractului încheiat între biroul de avocaţi şi angajat.

    Articolul 16. Legitimaţia

    (1) Legitimaţiile pentru avocaţi şi avocaţii stagiari se eliberează de către Consiliul Baroului.

    (2) Modelele legitimaţiilor se aprobă de către Consiliul Baroului.

    [Art.16 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

Capitolul  III

LICENŢIEREA PROFESIEI DE AVOCAT

    Articolul 17. Eliberarea licenţei

    (1) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat este unicul act care confirmă statutul avocatului.

    (2) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează de către Ministerul Justiţiei în termen de 10 zile de la data adoptării hotărîrii privind admiterea în profesia de avocat, iar în cazul persoanelor specificate la art.8 alin.(3) - în termen de 30 de zile de la data depunerii cererii de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat în temeiul hotărîrii Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat privind eliberarea licenţei.
   
[Art.17 al.2) modificat prin LP7-XVI din 14.02.08, MO55-56/18.03.08 art.180]

    (3) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează pe termen nelimitat şi este valabilă pe întreg teritoriul Republicii Moldova.

    (4) Hotărîrea privind refuzul de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat poate fi atacată în instanţa de judecată.

    (5) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se eliberează contra unei plăţi în mărime de 450 de lei, achitate în contul Ministerului Justiţiei.

    [Art.17 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 18. Admiterea în profesia de avocat

    (1) Admiterea în profesia de avocat se efectuează în baza examenului de calificare susţinut în faţa Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, precum şi în condiţiile art.8 alin.(3).

    (2) Regulamentul privind modul de susţinere a examenului de calificare se aprobă de către Congres, după coordonarea  lui cu Ministerul Justiţiei.

    (3) Hotărîrea privind admiterea în profesia de avocat se adoptă şi se comunică persoanei care a susţinut examenul de calificare în termen de cel mult 10 zile de la data susţinerii.
   
[Art.18 al.3) modificat prin LP7-XVI din 14.02.08, MO55-56/18.03.08 art.180]

    (4) Rezultatele examenelor de calificare sînt aprobate prin hotărîre de către Comisia de licenţiere a profesiei de avocat.

    (5) Hotărîrile Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat pot fi contestate în instanţa de judecată.

    [Art.18 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 19. Actele necesare pentru admiterea la

                         examenul de calificare şi pentru eliberarea

                         licenţei de exercitare a profesiei de avocat

    (1) Pentru admiterea la examenul de calificare, solicitantul prezintă Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat următoarele acte:

    a) cererea de admitere la examenul de calificare;

    b) copia buletinului de identitate;

    c) copia diplomei de licenţiat în drept;

    d) contractul de efectuare a stagiului profesional;

    e) copia carnetului de muncă (în cazul în care există);

    f) raportul privind efectuarea stagiului profesional, aprobat de către avocatul care a asigurat efectuarea stagiului;

    g) referinţa eliberată de avocatul care a asigurat efectuarea stagiului profesional;

    h) cazierul judiciar;

    i) certificatul medical;

    j) declaraţia despre faptul că în perioada stagiului profesional el nu a desfăşurat activităţi incompatibile cu profesia de avocat, specificate la art.9;

    k) legitimaţia de avocat stagiar.

    (2) Prezentarea unor acte ce conţin informaţii neveridice poate servi drept temei pentru refuzul de admitere a persoanei la examenul de calificare.

    (3) Pentru eliberarea licenţei de exercitare a profesiei de avocat, persoanele specificate la art.8 alin.(3) prezintă Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat următoarele acte:

    a) cererea de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat;

    b) copia buletinului de identitate:

    c) copia diplomei de licenţiat în drept;

    d) copia carnetului de muncă;

    e) certificatul medical;

    f) cazierul judiciar;

    g) recomandarea de la ultimul loc de muncă în funcţia de judecător sau de procuror.

    [Art.19 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 20. Conţinutul licenţei

    (1) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat trebuie să conţină:

    a) denumirea autorităţii de licenţiere;

    b) seria şi numărul formularului;

    c) menţiunea despre exercitarea profesiei de avocat;

    d) numele şi prenumele avocatului;

    e) codul de identificare;

    f) numărul de înregistrare şi data eliberării licenţei;

    g) semnătura ministrului justiţiei, certificată prin aplicarea ştampilei.

    (2) Formularul licenţei este un document de strictă evidenţă.

    (3) Forma licenţei este aprobată de Ministerul Justiţiei.

    Articolul 21. Registrul licenţelor

    (1) Registrul licenţelor pentru exercitarea profesiei de avocat eliberate se ţine de către Ministerul Justiţiei.

    (2) Registrul licenţelor cuprinde următoarele informaţii:

    a) numele şi prenumele avocatului;

    b) codul de identificare;

    c) data emiterii, de către Comisia de licenţiere a profesiei de avocat, a hotărîrii privind susţinerea examenului de calificare;

    d) numărul de înregistrare al licenţei;

    e) data eliberării licenţei;

    f) semnătura avocatului de primire a licenţei.

    [Art.20 al.(2) lit.c modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 at.611]

    Articolul 22.   Retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat

    (1) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage în cazul:

    a) neexercitării repetate, în decursul unui an, a atribuţiilor, dacă anterior avocatului i s-au aplicat sancţiuni disciplinare;

    b) încălcării sistematice de către avocat a condiţiilor de acordare a asistenţei juridice garantate de stat;
    [Art.22 al.(1), lit.b) în redacţia LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]
   
b1) refuzului repetat, nemotivat, de a acorda asistenţă juridică garantată de stat la solicitarea oficiilor teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;
    [Art.22 al.(1), lit.b1) introdusă prin LP306-XVI din 25.12.08, MO30-33/13.02.09 art.77]

    c) depistării circumstanţelor care adeveresc acţiunile nelegitime ale avocatului la obţinerea licenţei;

    d) încălcării grave, de o singură dată, a normelor Codului deontologic al avocatului;

    e) rămînerii definitive a sentinţei instanţei judecătoreşti de condamnare a avocatului;

    f) pierderii, de către avocat, a cetăţeniei Republicii Moldova după obţinerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat.
    g) încălcării grave a prevederilor contractului de asistenţă juridică;
    h) neindicării, în contractul de asistenţă juridică, a onorariilor încasate de la client sau indicării unor sume diminuate.
    [Art.22 lit.g-h) introduse prin LP7-XVI din 14.02.08, MO55-56/18.03.08 art.180]

    (2) Licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de către Ministerul Justiţiei în temeiul hotărîrii Comisiei pentru etică şi disciplină. Pentru cazul prevăzut la alin.(1) lit.b1), licenţa pentru exercitarea profesiei de avocat se retrage de Ministerul Justiţiei, la propunerea Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat şi după consultarea opiniei Comisiei pentru etică şi disciplină.
    [Art.22 al.(2) modificat prin LP306-XVI din 25.12.08, MO30-33/13.02.09 art.77]

    [Art.22 al.(2) modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    (3) Hotărîrea privind retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat poate fi atacată în instanţa de judecată.

    Articolul 23. Jurămîntul avocatului

    (1) Avocatul depune următorul jurămînt:

   "Eu, avocatul (numele, prenumele), jur să-mi aduc aportul la apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale omului, să-mi îndeplinesc conştiincios şi onest îndatoririle de avocat, să păstrez secretul profesional şi, prin comportamentul meu, să nu compromit onoarea profesională a avocatului."

    [Art.23 al.(1) modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    (2) Textul jurămîntului este semnat de avocat.

    Articolul 24. Dosarul personal al avocatului

    Dosarul personal al avocatului se păstrează la Consiliul Baroului. Dosarul personal include copia licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat, textul jurămîntului, precum şi copiile hotărîrilor emise de Comisia de licenţiere a profesiei de avocat şi de Comisia pentru etică şi disciplină.

    Articolul 25. Lista avocaţilor care au dreptul de a

                         exercita profesia  de avocat

    (1) Consiliul Baroului, în termen de cel mult 10 zile de la data admiterii în profesia de avocat în condiţiile art.11, include avocatul în Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat.

    (2) Consiliul Baroului publică anual, nu mai tîrziu de data de 25 decembrie, în Monitorul Oficial al Republicii Moldova Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat. Lista avocaţilor se publică şi pe pagina oficială de Internet a Consiliului Baroului. Concomitent copia se remite Ministerului Justiţiei.

    (3) Avocatul a cărui activitate a încetat se exclude, de către Consiliul Baroului, din Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat.

    [Art.25 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

Capitolul  IV

FORMELE DE ORGANIZARE A ACTIVITĂŢII DE AVOCAT

    Articolul 26. Formele de organizare

    (1) Profesia de avocat se exercită, la discreţia fiecărui avocat, în una din următoarele forme:

    a) birou individual de avocaţi;

    b) birou asociat de avocaţi.

    (2) Avocatul poate fi fondator doar al unui birou de avocaţi.

    (3) Avocatul trebuie să dispună de spaţiu pentru acordarea asistenţei juridice.

    (4) Biroul de avocaţi poate avea denumire.

    (5) Biroul de avocaţi îşi începe activitatea la data înregistrării acestuia de către Consiliul Baroului.

    (6) Dizolvarea biroului de avocaţi se efectuează în conformitate cu legislaţia civilă.
    (7) Biroul de avocaţi ţine registrul contractelor de asistenţă juridică încheiate de către avocaţi cu clienţii lor.
    [Art.26 al.7) introdus prin LP7-XVI din 14.02.08, MO55-56/18.03.08 art.180]

    [Art.26 al.5,6 introduse prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 27. Biroul individual de avocaţi

    (1) În biroul individual de avocaţi îşi exercită profesia un singur avocat  (fondatorul biroului).

    (2) Biroul individual de avocaţi activează şi se prezintă în raporturile juridice ca persoană fizică.

    Articolul 28. Biroul asociat de avocaţi

    (1) Biroul asociat de avocaţi este fondat de doi şi mai mulţi avocaţi (fondatori ai biroului). Avocaţii îşi exercită profesia de sine stătător.

    (2) Biroul asociat de avocaţi este persoana juridică.

    (3) Biroul asociat  de avocaţi dispune de conturi în bancă, de ştampilă, pe care este imprimată denumirea completă a biroului, numărul sub care este înscris în registrul birourilor de avocaţi şi data înregistrării.

    (4) Raporturile dintre avocaţii biroului asociat de avocaţi sînt reglementate în bază de contract.

    (5) Biroul asociat de avocaţi este condus de un avocat ales de membrii biroului.

    [Art.28 al.5 introdus prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 29. Înregistrarea birourilor de avocaţi

    (1) Birourile individuale şi birourile asociate de avocaţi se înregistrează de către Consiliul Baroului în termen de cel mult o lună de la data prezentării următoarelor acte şi informaţii:

    a) cererii de înregistrare;

    b) declaraţiei de fondare a biroului individual sau a biroului asociat de avocaţi. Forma declaraţiei se aprobă de către  Consiliul Baroului;

    c) copiilor licenţelor pentru exercitarea profesiei de avocat;

    d) copiilor actelor care confirmă adresa sediului biroului de avocaţi;

    e) datelor despre legătura telefonică, electronică, poştală sau de alt gen dintre Consiliul Baroului şi avocat.

    (2) Înregistrarea birourilor de avocaţi se efectuează prin introducerea datelor în registrul birourilor de avocaţi, a cărui formă este aprobată de către Consiliul Baroului. Biroului de avocaţi i se eliberează un extras din registru, care serveşte drept temei pentru punerea biroului la evidenţa fiscală, pentru confecţionarea ştampilei şi deschiderea conturilor bancare.

    (3) Refuzul de înregistrare a biroului de avocaţi poate fi atacat în instanţa de judecată.

    (4) Avocatul este în drept să modifice forma de organizare a activităţii de avocat în condiţiile prezentei legi.

    (5) Reînregistrarea biroului de avocaţi (în caz de modificare a formei de organizare a activităţii de avocat, a numărului de avocaţi, în caz de schimbare a denumirii, a sediului biroului) se efectuează în condiţiile prezentului articol.

    (6) În cazul fuziunii, divizării sau lichidării biroului de avocaţi, informaţia referitoare la acest birou se exclude din Registrul birourilor de avocaţi.

    [Art.29 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

Capitolul  V

ASOCIAŢIILE DE AVOCAŢI

    Articolul 30. Asociaţiile de avocaţi

    (1) În scopul apărării drepturilor şi intereselor lor, avocaţii sînt în drept să se asocieze, pe principii benevole, conform legislaţiei cu privire la organizaţiile necomerciale, în asociaţii profesionale locale, centrale şi internaţionale, în baza calităţii de membru individual sau colectiv, şi să se înregistreze în modul stabilit.

    (2) Asociaţiile de avocaţi, specificate la alin.(1), pot acorda asistenţă materială  avocaţilor din cadrul acestor asociaţii şi membrilor familiilor acestora.

    (3) Asociaţiile de avocaţi centrale şi cele internaţionale pot avea structuri regionale.

Capitolul  VI

ORGANELE DE AUTOADMINISTRARE ALE AVOCAŢILOR

    Articolul 31. Baroul

    (1)  Avocaţii formează Baroul în condiţiile prezentei legi.

    (2) Activitatea Baroului se întemeiază pe principiile autoadministrării.

    (3) Organele Baroului sînt:

    a) Congresul;

    b) Consiliul Baroului;

    c) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat;

    d) Comisia pentru etică şi disciplină;

    e) Comisia de cenzori.

    (4) Organele Baroului asigură accesul persoanelor fizice şi juridice la asistenţa juridică calificată, acordată de către avocaţi.

    (5) Consiliul Baroului şi comisiile Baroului interacţionează în exercitarea atribuţiilor lor în conformitate cu prevederile prezentei legi.

    (6) Baroul este persoană juridică, are ştampilă şi simbolică proprie.

    [Art.31 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 32. Congresul

    (1) Congresul este organul suprem al Baroului, care se convoacă cel puţin o dată pe an. Congresul extraordinar poate fi convocat din iniţiativa Consiliului Baroului, Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, Comisiei pentru etică şi disciplină, Comisiei de cenzori sau la cererea a 1/3 din numărul avocaţilor.

    (2) Congresul:

    a) alege şi revocă membrii Consiliului Baroului, avocaţii membri ai Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat şi ai Comisiei pentru etică şi disciplină, membrii Comisiei de cenzori, alege, la prima sa şedinţă, noii membri, după revocarea vechilor membri, în modul stabilit de prezenta lege;

    b) adoptă şi modifică Codul deontologic al avocatului;

    c) aprobă statele de funcţii şi bugetul Baroului;

    d) stabileşte mărimea defalcărilor efectuate de către avocaţi în bugetul Baroului;

    e) audiază şi aprobă rapoartele anuale privind activitatea Consiliului Baroului, Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat, Comisiei pentru etică şi disciplină şi Comisiei de cenzori;

    f) examinează petiţiile avocaţilor referitoare la hotărîrile Consiliului Baroului, Comisiei de licenţiere a profesiei de avocat şi ale Comisiei pentru etică şi disciplină;

    g) adoptă hotărîri privind formarea structurilor teritoriale ale Baroului;

    [Art.32 al.(2), lit.h) exclusă prin LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]

    i) adoptă alte hotărîri referitoare la activitatea Baroului, precum şi hotărîri prevăzute de prezenta lege.

   (3) Congresul se consideră legal întrunit dacă la lucrările lui participă majoritatea avocaţilor. În lipsa cvorumului, Consiliul Baroului, în termen de 15 zile, convoacă Congresul în mod repetat. La convocarea repetată a Congresului, acesta se consideră legal întrunit dacă la lucrările lui participă cel puţin 1/3 din numărul avocaţilor.

    (4) Hotărîrile Congresului se aprobă cu votul majorităţii avocaţilor prezenţi şi sînt executorii pentru toţi avocaţii.

    (5) Hotărîrile Congresului pot fi atacate în instanţa de judecată.

    [Art.32 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 33. Consiliul Baroului

    Consiliul Baroului este organul de autoadministrare al avocaţilor, care reglementează şi ţine sub control aspectele fundamentale ale raporturilor avocaturii cu autorităţile publice, instanţele judecătoreşti, organele de drept, asociaţiile obşteşti şi alte organizaţii.

    Articolul 34. Formarea Consiliului Baroului

    (1) Consiliul Baroului se alege de către Congres, prin vot secret, din rîndul avocaţilor cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani, pe un termen de  4 ani.

   (2) Consiliul Baroului este constituit din cel puţin 15 membri: preşedintele Consiliului Baroului, doi vicepreşedinţi, un secretar şi membrii Consiliului. Activitatea de membru al Consiliului Baroului se consideră o obligaţie de onoare şi se exercită în baza principiilor obşteşti.

    Articolul 35. Competenţa Consiliului Baroului

    (1) Consiliul Baroului:

    a) convoacă Congresul;

    b) organizează îndeplinirea hotărîrilor Congresului;

    c) aprobă contractele şi angajamentele semnate de preşedintele Consiliului Baroului;

   d) desemnează membrii Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat, precum şi alte persoane în vederea exercitării funcţiilor Baroului în domeniul asistenţei juridice garantate de stat;
    [Art.35 al.(1), lit.d) în redacţia LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]

    [Art.35 al.(1), lit.e) exclusă prin LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]

    f) organizează instruirea profesională continuă a avocaţilor;

    g) ţine Lista avocaţilor care au dreptul de a exercita profesia de avocat;

    h) înregistrează birourile de avocaţi şi ţine registrul birourilor de avocaţi;

    i) stabileşte forma mandatului avocatului, care confirmă împuternicirile acestuia;

    j) înregistrează contractele privind efectuarea stagiului profesional;

    k) soluţionează conflictele şi litigiile ce ţin de efectuarea stagiului profesional;

    l) soluţionează alte chestiuni atribuite de prezenta lege în competenţa sa ori delegate de Congres.

    [Art.35 al.1 în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    (2) Hotărîrile Consiliului Baroului pot fi atacate în instanţa de judecată.

    Articolul 36. Conducerea Consiliului Baroului

    (1) Consiliul Baroului este condus de preşedinte, ales prin vot secret din numărul membrilor Consiliului.

    (2) Preşedintele Consiliului Baroului este ales pe un termen de 4 ani. Una şi aceeaşi persoană poate fi aleasă preşedinte al Consiliului pentru cel mult două mandate consecutive.

    (3) Preşedintele Consiliului Baroului conduce şedinţele acestuia şi reprezintă Consiliul fără procură. În caz de boală sau de absenţă a preşedintelui Consiliului, şedinţa este condusă de unul dintre vicepreşedinţii acestuia.

    (4) Preşedintele Consiliului Baroului este ordonator de credite în limitele devizului de cheltuieli.

    (5) Vicepreşedinţii Consiliului Baroului sînt aleşi prin vot deschis, la propunerea preşedintelui, din numărul membrilor Consiliului.

    Articolul 37. Secretarul Consiliului Baroului

    (1) Secretarul Consiliului Baroului este ales prin vot deschis, la propunerea preşedintelui Consiliului, din numărul membrilor acestuia.

    (2) Secretarul Consiliului Baroului este responsabil pentru organizarea lucrărilor de secretariat şi a activităţilor protocolare.

    Articolul 38. Organizarea activităţii Consiliului Baroului

   (1) Şedinţele Consiliului Baroului sînt convocate de preşedintele acestuia ori de cîte ori este necesar, dar cel puţin o dată în lună. În cadrul şedinţelor se întocmesc procese-verbale, care sînt semnate de preşedintele şedinţei şi de secretar.

    (2) Şedinţele Consiliului Baroului sînt deliberative dacă la ele participă cel puţin 2/3 din numărul membrilor acestuia.

    (3) Hotărîrile Consiliului Baroului se adoptă cu simpla majoritate de voturi ale membrilor lui şi sînt executorii pentru toţi avocaţii.

    (4) Consiliul Baroului decide independent asupra modului de desfăşurare a şedinţelor şi de votare a unor chestiuni - prin vot secret sau deschis.

    (5) La şedinţele Consiliului Baroului pot fi invitaţi reprezentanţi ai birourilor şi asociaţiilor de avocaţi, precum şi alte persoane.

    Articolul 39. Asigurarea materială a activităţii organelor

                          Baroului de avocaţi

    (1) Organele Baroului de avocaţi îşi desfăşoară activitatea în baza mijloacelor acumulate din:

    a) defalcările efectuate de avocaţi în mărimea stabilită prin hotărîre a Congresului;

    b) taxele pentru examenele de calificare;

    c) alte plăţi neinterzise de lege.

    (2) Mijloacele acumulate în contul Baroului nu sînt mijloace publice.

    [Art.39 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 40. Comisiile Baroului

    (1) Membrii comisiilor Baroului sînt aleşi de Congres, prin vot secret, pe un termen de 4 ani.

    (2) Comisiile Baroului convoacă şedinţe ori de cîte ori este necesar, dar cel puţin o dată în lună. La şedinţele comisiilor se întocmesc procese-verbale, care sînt semnate de preşedintele şedinţei şi de secretar.

    (3) Comisiile Baroului decid independent asupra modului de desfăşurare a şedinţelor - şedinţe deschise sau închise.

    (4) Activitatea comisiilor Baroului este organizată de preşedinţii acestora, aleşi prin vot secret la şedinţele comisiilor, pe un termen de 2 ani. Una şi aceeaşi persoană poate fi aleasă preşedinte al comisiei pentru cel mult două mandate consecutive.

    (5) La şedinţele comisiilor Baroului pot fi invitaţi reprezentanţi ai birourilor şi asociaţiilor de avocaţi, precum şi alte persoane.

    (6) Hotărîrile comisiilor Baroului se adoptă cu votul majorităţii simple a membrilor săi şi sînt executorii pentru toţi avocaţii.

    [Art.40 al.6 introdus prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 401. Comisia de licenţiere a profesiei de avocat

    (1) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat este compusă din 11 membri, cu un mandat de 4 ani, dintre care:

    a) 7 avocaţi sînt aleşi de Congres;

    b) 4 membri sînt desemnaţi de ministrul justiţiei, doi dintre care sînt avocaţi şi doi sînt profesori titulari de drept.

    (2) Comisia de licenţiere a profesiei de avocat:

    a) adoptă hotărîrile privind admiterea la examenul de calificare;

    b) organizează examenele de calificare;

    c) aprobă rezultatele examenului de calificare şi adoptă hotărîrea privind admiterea în profesia de avocat.
    [Art.401 lit.c) în redacţia LP7-XVI din 14.02.08, MO55-56/18.03.08 art.180]

    [Art.401 introdus prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 41. Comisia pentru etică şi disciplină

    (1) Comisia pentru etică şi disciplină este aleasă în componenţa a cel puţin  11 avocaţi cu o vechime în profesie de cel puţin 5 ani.

    (2) Comisia pentru etică şi disciplină:

    a) examinează plîngerile privind acţiunile avocaţilor şi cazurile de încălcare de către avocaţi a disciplinei şi a normelor de etică profesională;

    b) intentează procedura disciplinară în privinţa avocaţilor şi adoptă hotărîrea corespunzătoare în această procedură.

    (3) Membrii Comisiei pentru etică şi disciplină sînt obligaţi să păstreze secretul profesional şi să nu divulge informaţia aflată în procesul procedurii disciplinare intentate în privinţa avocaţilor.

    (4) Comisia pentru etică şi disciplină exercită şi alte atribuţii delegate de Congres.

    [Art.41 modificat prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    Articolul 42. Comisia de cenzori

    (1) Comisia de cenzori este aleasă în componenţa a 5 avocaţi.

    (2) Comisia de cenzori exercită controlul activităţii economico-financiare a Baroului şi se subordonează Congresului.

Capitolul VII

GARANŢIILE PROFESIEI DE AVOCAT.

DREPTURILE ŞI OBLIGAŢIILE AVOCAŢILOR

    Articolul 43. Independenţa avocatului

    În exercitarea profesiei sale, avocatul este independent şi se conduce numai de lege. Avocatul este liber în alegerea poziţiei sale şi nu este obligat să coordoneze această     poziţie cu nimeni, în afară de client.

    Articolul 44. Garantarea independenţei

    (1) Se interzice imixtiunea în exercitarea profesiei de avocat.

    (2) Percheziţionarea domiciliului sau a spaţiului în care avocatul acordă asistenţă juridică, a transportului utilizat de acesta, ridicarea obiectelor şi documentelor ce aparţin avocatului, controlul şi ridicarea corespondenţei poştale şi telegrafice, interceptarea convorbirilor telefonice şi de alt gen nu pot fi făcute decît cu sancţiunea Procurorului General, adjuncţilor lui sau prin hotărîre a instanţei de judecată.

    (3) Avocatul nu poate fi supus percheziţiei corporale sau controlului personal în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, cu excepţia cazurilor de infracţiune flagrantă.

    (4) În caz de reţinere a avocatului sau de tragere la răspundere penală, organul care a efectuat măsurile în cauză este obligat să informeze Ministerul Justiţiei şi Consiliul Baroului în decurs de 6 ore din momentul reţinerii sau tragerii la răspundere penală.

    (5) Insultarea, calomnierea  avocatului, ameninţările la adresa acestuia, actele de violenţă comise împotriva lui în timpul exercitării atribuţiilor profesionale şi în legătură cu aceasta se pedepsesc conform legii.

    (6) Avocatul nu poate fi interogat referitor la esenţa raporturilor sale cu persoana căreia îi acordă sau i-a acordat asistenţă juridică.

    (7) Instanţa de judecată îi asigură avocatului spaţii pentru exercitarea atribuţiilor profesionale în cauzele în care el s-a angajat în instanţa respectivă.

    (8) Nici o autoritate publică nu poate influenţa direct sau indirect şi nu poate controla contractul dintre avocat şi client.

    Articolul 45. Drepturile avocatului

    (1) Avocatul are dreptul:

    a) să reprezinte interesele legitime ale clientului în instanţele de judecată, în organele de drept, în autorităţile publice, în alte organizaţii;

    b) să ia cunoştinţă de toate materialele cauzei încredinţate din momentul încheierii contractului de acordare a asistenţei juridice, să facă notiţe şi copii;  

    c) să colecteze independent, să fixeze şi să prezinte informaţii referitoare la circumstanţele cauzei;

    d) să solicite informaţii, referinţe şi copii ale actelor necesare pentru acordarea asistenţei juridice instanţelor judecătoreşti, organelor de drept, autorităţilor publice, altor organizaţii, care sînt obligate să elibereze actele solicitate;

    e) să solicite, cu acordul clientului, concluziile specialiştilor în soluţionarea problemelor care au apărut în legătură cu acordarea asistenţei juridice şi care necesită cunoştinţe speciale în diferite domenii de activitate;

    f) să prezinte organelor competente şi mass-mediei cereri şi demersuri, să depună în modul stabilit contestaţii şi petiţii privind acţiunile şi deciziile prin care se încalcă drepturile clientului şi drepturile avocatului în exercitarea profesiei sale.

    (2) Nerespectarea de către persoanele cu funcţie de răspundere a prevederilor alin.(1) lit.d) atrage răspunderea stabilită de lege.

    (3) La acordarea asistenţei juridice unei persoane reţinute, deţinute în stare de arest sau condamnate, avocatului i se asigură, la orice etapă a procesului penal sau administrativ, condiţiile necesare pentru întrevederi şi consultaţii, cu respectarea confidenţialităţii, fără a limita durata şi numărul întrevederilor şi consultaţiilor.

    (4) Persoanele cu funcţie de răspundere ale organelor abilitate cu supravegherea persoanelor reţinute, deţinute în stare de arest sau condamnate sînt obligate să permită accesul liber al avocatului la aceste persoane în temeiul contractului de acordare a asistenţei juridice.

    (5) Nerespectarea prevederilor alin.(3) şi (4) constituie o încălcare a dreptului la apărare şi atrage răspunderea stabilită de lege.

    (6) Cererea avocatului privind încălcarea prevederilor alin.(3) şi (4) este examinată de instanţa de judecată.

    (7) Avocatul poate să se specializeze în anumite ramuri ale dreptului şi să-şi exercite profesia conform specializării.

    (8) În cadrul Baroului, avocatul este în drept:

    a) să aleagă şi să fie ales în organele Baroului în condiţiile prezentei legi;

    b) să prezinte organelor Baroului spre examinare demersuri referitor la activitatea Baroului, să înainteze propuneri referitor la îmbunătăţirea condiţiilor pentru exercitarea profesiei sale şi să participe la examinarea lor;

    c) să participe personal la şedinţele organelor Baroului în cazurile cînd se examinează activitatea sau comportamentul său;

    d) să primească de la organele Baroului asistenţa metodologică şi juridică necesară pentru exercitarea profesiei.

    Articolul 46. Obligaţiile avocatului

    (1) Avocatul este obligat:

    a) să acorde asistenţă juridică calificată conform contractului încheiat cu clientul sau cu oficiile teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;
    [Art.46 al.(1), lit.a) în redacţia LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]
   
a1) să acorde asistenţă juridică garantată de stat în volumul solicitat de oficiile teritoriale ale Consiliului Naţional pentru Asistenţă Juridică Garantată de Stat;
    [Art.46 al.(1) lit.a1) introdusă prin LP306-XVI din 25.12.08, MO30-33/13.02.09 art.77]

    b) să aplice, în exercitarea profesiei sale, mijloacele şi metodele prevăzute de lege pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale clientului;

    c) să respecte normele Codului deontologic al avocatului.

    (2) Avocatul nu este în drept să acorde asistenţă juridică persoanei dacă:

    a) în cauza dată, el acordă sau a acordat asistenţă juridică unor persoane ale căror interese vin în contradicţie cu interesele persoanei în cauză;

    b) în cauza dată, el a participat în calitate de judecător, procuror, persoană care efectuează urmărirea penală, expert, specialist, traducător, martor sau martor asistent;
    [Art.46 al.(2), lit.b) modificată prin LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]

    [Art.46 al.(2) lit.b) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]

    c) la urmărirea penală sau la examinarea cauzei date, a participat o persoană cu care avocatul se află în raporturi de familie, de rudenie sau care îi este afin.

    [Art.46 al.(2) lit.c) modificat prin L206/29.05.03, MO149/18.07.03 art.598]

    (3) Avocatul nu are dreptul să acţioneze contrar intereselor legitime ale clientului, să ocupe o poziţie juridică fără a o coordona cu acesta (cu excepţia cazurilor cînd clientul îşi recunoaşte vina), să refuze, fără motive întemeiate, apărarea bănuitului, învinuitului, inculpatului sau a condamnatului, la care s-a obligat.
    [Art.46 al.(3) modificat prin LP89-XVI din 24.04.08, MO99-101/06.06.08 art.366, în vigoare 01.07.08]

    (4) Avocatul nu este în drept să declare vinovat clientul dacă acesta nu-şi recunoaşte vinovăţia. Recunoaşterea de către client a vinovăţiei nu privează avocatul de dreptul de a contesta acuzaţia şi de a cere achitarea clientului.

    (5) Avocatului i se interzice să participe la proces fără a lua cunoştinţă în prealabil de materialele dosarului.

    (6) În cadrul Baroului, avocatul:

    a) participă la lucrările Congresului;

    b) efectuează la timp defalcările în bugetul Baroului;

    c) îndeplineşte unele misiuni ale organelor Baroului, dacă aceasta nu prejudiciază exercitarea profesiei sale.

    Articolul 47. Secretul profesional

    (1) Avocatul nu este în drept să divulge informaţiile confidenţiale ce i-au fost comunicate în timpul acordării asistenţei juridice, precum şi să transmită, fără acordul clientului, unor terţi documentele legate de exercitarea delegaţiei.

    (2) Obligaţia de a păstra secretul profesional nu este limitată în timp.

Capitolul VIII

RĂSPUNDEREA DISCIPLINARĂ A AVOCAŢILOR

    Articolul 48. Răspunderea disciplinară

    (1) Avocaţii răspund disciplinar pentru acţiunile prin care se încalcă prevederile prezentei legi, normele Codului deontologic al avocatului şi prevederile altor acte normative ce reglementează activitatea avocaturii.

   (2) Petiţiile referitoare la acţiunile avocaţilor, precum şi informaţia cu privire la abaterile disciplinare comise de avocat în timpul exercitării atribuţiilor profesionale, se examinează de către Comisia pentru etică şi disciplină. În cazul existenţei unor temeiuri suficiente, comisia dispune efectuarea unui control. Controlul se efectuează de către membrii comisiei sau se pune în sarcina unui birou de avocaţi.

    (3) Comisia pentru etică şi disciplină trebuie să solicite avocatului căruia i-a fost intentată procedura disciplinară explicaţii în scris, acte şi altе materiale necesare pentru adoptarea unei decizii obiective.

    (4) În cazul în care se adeveresc unele abateri comise de avocat, preşedintele Comisiei pentru etică şi disciplină prezintă materialele despre avocatul în cauză spre examinare comisiei.

    (5) Examinarea de către Comisia pentru etică şi disciplină a materialelor ce ţin de abaterile disciplinare constituie o procedură disciplinară.

    (6) Comisia pentru etică şi disciplină adoptă una din următoarele decizii:

    a) privind aplicarea sancţiunii disciplinare;

    b) privind efectuarea unui control suplimentar;

    c) privind lipsa încălcărilor în acţiunile avocatului.

    (7) Avocatul căruia i s-a intentat o procedură disciplinară este în drept să asiste la examinarea chestiunii privind tragerea lui la răspundere disciplinară şi să dea explicaţii nemijlocit Comisiei pentru etică şi disciplină.

    Articolul 49. Sancţiunile disciplinare

    (1) Sancţiuni disciplinare sînt:

    a) avertizarea;

    b) mustrarea;

    c) suspendarea activităţii de avocat (în temeiul art. 12  alin.(1) lit. c) şi d);

    d) retragerea licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat (în temeiul art.22 alin.(1).

    [Art.49 al.(1) lit.c) şi d) introduse prin LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

    (2) La aplicarea sancţiunii disciplinare se ţine cont de gravitatea abaterii, de circumstanţele în care a fost comisă, de activitatea şi comportamentul avocatului.

    (3) Sancţiunea disciplinară poate fi contestată în instanţa de judecată.

    Articolul 50. Termenele de prescripţie

    (1) Procedura disciplinară nu poate fi intentată, iar cea intentată se clasează, dacă din momentul comiterii abaterii au trecut 6 luni. În acest caz nu se ia în calcul perioada pierderii temporare de către avocat a capacităţii de muncă, aflării acestuia în concediu şi timpul aflării cauzei în procedură disciplinară.

    (2) Sancţiunea disciplinară se aplică cel mult peste 2 luni de la data constatării abaterii, fără a se lua în calcul perioada  pierderii temporare de către avocat a capacităţii de muncă şi aflării acestuia în concediu.

    Articolul 51. Anularea sancţiunii disciplinare

    (1) Dacă în decurs de un an de la data aplicării sancţiunii disciplinare avocatul sancţionat nu comite o nouă abatere, se consideră că acesta nu a fost supus sancţiunii disciplinare.

    (2) Comisia pentru etică şi disciplină este în drept să anuleze sancţiunea disciplinară, pînă la expirarea termenului de un an, din proprie iniţiativă, la solicitarea avocatului, în temeiul demersului biroului de avocaţi sau al asociaţiei de avocaţi.

    [Art.51 al.(2) în redacţia LP215-XVI din 13.07.06, MO126-130/11.08.06 art.611]

Capitolul  IX

ORGANIZAREA ŞI REMUNERAREA

ACTIVITĂŢII DE AVOCAT.  

ASIGURAREA ŞI IMPOZITAREA

    Articolul 52. Organizarea activităţii de avocat

    (1) Avocatul acordă asistenţă juridică clientului în baza contractului de asistenţă juridică, încheiat în formă scrisă şi înregistrat la biroul de avocaţi.

    (2) Împuternicirile avocatului se confirmă prin mandatul eliberat de către biroul de avocaţi. În mandat se indică numele şi prenumele avocatului, numele şi prenumele clientului, numărul şi data eliberării licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat, numărul şi data încheierii contractului de asistenţă juridică şi volumul împuternicirilor sau informaţia despre participarea din oficiu.
    [Art.52 al.(1)-(2) modificate prin LP7-XVI din 14.02.08, MO55-56/18.03.08 art.180]

    (3) Profesia de avocat se exercită în conformitate cu regulamentul biroului de avocaţi.

    (4) Avocatul beneficiază de dreptul la concediu, la indemnizaţiile de asigurare socială şi la pensie de stat.

    (5) Stabilirea şi achitarea indemnizaţiilor de asigurare socială şi asigurarea cu pensii de