Cetăţean străin condamnat pentru escrocherie în RM

27.01.2010 21:43

Un cetăţean al Libanului în vârstă de 30 ani a fost condamnat la 8 ani închisoare, fiind recunoscut vinovat de comiterea escrocheriei în proporţii deosebit de mari.

Aceasta a fost sentinţa judecătoriei Botanica, după ce procurorii au dovedit vinovăţia bărbatului, precum că în noiembrie 2008 - februarie 2009, în timp ce locuia la gazdă în capitală, sub pretextul de a ajuta să facă reparaţie în apartament, precum şi să procure tehnică de uz casnic, a însuşit de la stăpână 6100 dolari şi 455 euro.

Tot el, în perioada ianuarie-martie 2009, făcând cunoştinţă cu o tânără şi ulterior stârnind mila mamei acesteia, a rugat-o să-i împrumute bani deoarece are probleme la Universitatea de Medicină, unde învaţă şi poate fi exmatriculat.

Acesta a mai adăugat precum că părinţii lui au fost împuşcaţi deoarece la ei în ţară este război şi doreşte să plece la el în ţară însă are probleme cu poliţia, însuşind de la femeia credulă 1000 dolari SUA şi 600 euro.

În perioada mai-iulie 2009, în timp ce locuia la altă gazdă, prin abuz de încredere sub diferite pretexte (necesităţi personale, probleme cu poliţia), a însuşit de la stăpîna apartamentului 150 dolari SUA.

Astfel, găzdaşul a însuşit de la părţile vătămate peste 109 mii lei.

Sentinţa cu drept de atac în modul stabilit de lege.
 
   
Serviciul de presă al Procuraturii Generale

Back