„Dosarul uraniu”: procurorii au finalizat urmărirea penală

07.02.2011 14:16

Urmărirea penală în „dosarul uraniu” a fost finalizată de Procuratura Generală, care a remis cauza penală pentru examinare în instanţa de judecată.

Pe banca acuzaţilor vor apărea trei membri ai unui grup criminal organizat care se ocupau cu comercializarea în Republica Moldova a substanţelor radioactive reprezentanţilor lumii interlope atît din ţară, cît şi de peste hotarele ei.

Procuratura Generală le-a înaintat celor trei învinuirea în baza art.292 alin.(1) Cod penal pentru deţinerea şi transportarea materialului radioactiv uraniu 238, cu scop de înstrăinare. 

Materialul radioactiv – 1,8 kg a fost introdus în ţară prin contrabandă, iar inculpaţii intenţionau să-l comercializeze la preţul de 9 milioane de euro.

Unul dintre inculpaţi este fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne şi este cercetat în stare de arest la domiciliu, ceilalţi doi – se află în arest preventiv.

Serviciul de presă al Procuraturii Generale
 

Back